HOTARARE Nr. 448 din 19 mai 2005

HOTARARE Nr. 448 din 19 mai 2005 privind deseurile de echipamente electrice si electronice


EMITENT: GUVERNUL ROMANIEI
PUBLICATA IN: MONITORUL OFICIAL NR. 491 din 10 iunie 2005

In temeiul prevederilor art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si ale art. 54 pct. 1 lit. f) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deseurilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 426/2001,

Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.


ART. 1
Obiective


(1) Prezenta hotarare are ca obiectiv prevenirea producerii de deseuri de echipamente electrice si electronice, denumite in continuare DEEE, precum si refolosirea, reciclarea si alte forme de valorificare a acestora, astfel incat sa se reduca volumul de deseuri eliminate.
(2) Prezenta hotarare urmareste imbunatatirea performantelor privind protectia mediului si sanatatii populatiei prin actiunile desfasurate de toti operatorii implicati in ciclul de viata al echipamentelor electrice si electronice, ca de exemplu: producatori, importatori, distribuitori, consumatori si, in particular, acei operatori economici care sunt direct implicati in tratarea deseurilor de echipamente electrice si electronice.

ART. 2
Domeniul de aplicare


(1) Prezenta hotarare se aplica categoriilor de echipamente electrice si electronice prevazute in anexa nr. 1A, cu conditia ca acestea sa nu fie parte componenta a unui alt tip de echipament ce nu intra sub incidenta prezentei hotarari.
(2) Produsele incluse in categoriile mentionate la alin. (1) sunt prevazute in anexa nr. 1B.
(3) Prezenta hotarare se aplica fara a se aduce atingere legislatiei nationale privind cerintele de securitate si sanatate, precum si legislatiei nationale privind gestionarea deseurilor.
(4) Fac exceptie de la prevederile prezentei hotarari echipamentele care au legatura cu protectia intereselor privind securitatea nationala, armele, munitiile si materialele de razboi.
(5) Echipamentele similare celor prevazute la alin. (4), care nu sunt destinate scopurilor cu specific militar, se supun prevederilor prezentei hotarari.

ART. 3
Definitii


In sensul prezentei hotarari, termenii si expresiile de mai jos semnifica dupa cum urmeaza:
a) echipamente electrice si electronice sau EEE - echipamentele care functioneaza pe baza de curenti electrici sau campuri electromagnetice si echipamentele de generare, transport si de masurare a acestor curenti si campuri, incluse in categoriile prevazute in anexa nr. 1A si destinate utilizarii la o tensiune mai mica sau egala cu 1.000 volti curent alternativ si 1.500 volti curent continuu;
b) deseuri de echipamente electrice si electronice sau DEEE - echipamentele electrice si electronice care constituie deseuri conform prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deseurilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 426/2001, inclusiv toate componentele, subansamblele si produsele consumabile, parte integranta a echipamentului in momentul in care acestea devin deseuri;
c) prevenire - masurile care urmaresc atat reducerea cantitatii si nocivitatii DEEE asupra mediului, cat si a materialelor si substantelor pe care acestea le contin;
d) refolosire - orice operatiune prin care DEEE sau componentele acestora sunt utilizate in acelasi scop pentru care au fost concepute, inclusiv utilizarea in continuare a echipamentelor sau componentelor acestora predate la punctele de colectare, la distribuitori, la reciclatori ori la producatori;
e) reciclare - reprelucrarea, intr-un proces de productie, a materialelor continute in deseuri, in acelasi scop ca cel initial sau in alte scopuri, cu exceptia valorificarii energiei. Prin valorificarea de energie se intelege utilizarea deseurilor combustibile pentru producerea de energie prin incinerare directa, impreuna cu alte deseuri sau separat, dar cu valorificarea caldurii;
f) valorificare - oricare dintre operatiunile aplicabile prevazute in anexa nr. IIB la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 78/2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 426/2001;
g) eliminare - oricare dintre operatiunile aplicabile prevazute in anexa nr. IIA la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 78/2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 426/2001;
h) tratare - orice operatiune efectuata dupa predarea DEEE unei instalatii pentru depoluare, demontare, sfaramare, valorificare sau pregatire pentru eliminare, precum si orice alta operatiune efectuata pentru valorificarea si/sau eliminarea DEEE;
i) producator - orice persoana fizica sau juridica, indiferent de tehnica de vanzare utilizata, inclusiv prin comunicare la distanta, in conformitate cu Ordonanta Guvernului nr. 130/2000 privind protectia consumatorilor la incheierea si executarea contractelor la distanta, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 51/2003, care:
(i) produce si comercializeaza EEE sub propria marca; sau
(ii) revinde sub propria marca echipamente produse de alti furnizori, un revanzator nefiind considerat producator atunci cand marca producatorului figureaza pe echipament conform pct. (i); sau
(iii) importa ori exporta, cu titlu profesional, EEE din sau in Romania.
Persoana fizica sau juridica care asigura exclusiv o finantare in cadrul sau ca urmare a unui acord de finantare nu este considerata producator decat daca desfasoara totodata una dintre activitatile prevazute la pct. (i) - (iii);
j) distribuitor - orice persoana care furnizeaza pe baze comerciale EEE unei persoane care urmeaza sa le utilizeze;
k) DEEE provenite de la gospodarii particulare - DEEE provenite de la gospodarii particulare si surse comerciale, industriale, institutionale si alte surse care, datorita naturii si cantitatii lor, sunt similare celor provenite de la gospodarii particulare;
l) substanta sau preparat periculos - orice substanta sau preparat definit potrivit dispozitiilor art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si preparatelor chimice periculoase, aprobata cu modificari prin Legea nr. 451/2001, si ale Hotararii Guvernului nr. 92/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind clasificarea, etichetarea si ambalarea preparatelor chimice periculoase;
m) contract de finantare - orice acord sau contract de imprumut, leasing, inchiriere ori vanzare referitor la orice echipament, indiferent de faptul ca acordul ori contractul respectiv sau orice acord ori contract colateral prevede ori nu efectuarea sau posibilitatea efectuarii unui transfer de proprietate privind echipamentul in cauza;
n) deseuri istorice - DEEE provenite de la EEE introduse pe piata inainte de 1 ianuarie 2007.

ART. 4
Proiectarea produsului


(1) Producatorii introduc in fabricatie acele EEE ale caror proiecte iau in consideratie urmatoarele aspecte:
a) sa faciliteze operatiunile de demontare si valorificare a componentelor;
b) sa prevada posibilitati de refolosire si reciclare a DEEE, a componentelor si materialelor lor.
(2) Este interzis producatorilor sa obstructioneze refolosirea DEEE prin impunerea unor caracteristici specifice de proiectare sau prin procedee specifice de fabricare, cu exceptia cazului in care aceste caracteristici specifice de proiectare sau procedee specifice de fabricare prezinta avantaje determinante in ceea ce priveste protectia mediului si/sau cerintele de securitate.

ART. 5
Colectarea selectiva


(1) Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a colecta separat DEEE de la gospodariile particulare si de a pune la dispozitia producatorilor spatiile necesare pentru infiintarea punctelor de colectare selectiva a acestora.
(2) In vederea reducerii cantitatii de DEEE eliminate ca deseuri municipale nesortate si pentru atingerea unui nivel ridicat de colectare selectiva, posesorii trebuie sa predea DEEE pe care le detin, conform prevederilor alin. (1) sau la punctele de colectare constituite in acest scop.
(3) In vederea colectarii selective a DEEE provenite de la gospodariile particulare, producatorii trebuie sa asigure infiintarea:
a) pana la 31 decembrie 2005 a cel putin:
(i) un punct de colectare in fiecare judet;
(ii) un punct de colectare in fiecare oras cu peste 100.000 de locuitori;
(iii) 6 puncte de colectare in municipiul Bucuresti;
b) pana la 31 decembrie 2006 a cel putin un punct de colectare in fiecare oras cu peste 20.000 de locuitori.
(4) Punctele de colectare prevazute la alin. (3) se amplaseaza in locuri si la distante care sa asigure un acces usor, tinand seama in special de densitatea populatiei.
(5) Punctele de colectare au obligatia de a prelua DEEE de la posesorii finali si distribuitori gratuit sau contra unei compensatii care tine seama de valoarea componentelor reutilizabile din componenta acestora.
(6) Distribuitorii care introduc pe piata noi produse sunt obligati sa asigure conditii pentru preluarea DEEE gratuit sau contra unei compensatii care tine seama de valoarea componentelor reutilizabile din componenta acestora si in sistem unu la unu, daca echipamentul predat este de tip echivalent si a indeplinit aceleasi functii ca echipamentul achizitionat.
(7) Fara a prejudicia aplicarea prevederilor alin. (3) si (6), producatorii pot organiza si exploata sisteme individuale sau colective de preluare a DEEE provenite de la gospodariile particulare, in scopul respectarii obiectivelor prezentei hotarari.
(8) Luand in consideratie normele in materie de sanatate si securitate, DEEE care prezinta riscuri prin contaminare pentru securitatea si sanatatea personalului din punctele de colectare pot fi refuzate la colectare.
(9) Pentru categoria de DEEE prevazute la alin. (8) se stabilesc masuri specifice, aprobate prin ordin al ministrului mediului si gospodaririi apelor, in termen de 90 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a prezentei hotarari.
(10) In situatia in care rezulta necesitatea stabilirii unor prevederi specifice referitoare la predarea DEEE in conformitate cu prevederile alin. (3) si (6) pentru DEEE care nu contin componente esentiale sau daca acestea contin alte deseuri decat DEEE, aceste prevederi se aproba prin ordin comun al ministrului economiei si comertului si ministrului mediului si gospodaririi apelor.
(11) Pentru alte tipuri de DEEE decat cele provenite de la gospodariile particulare si fara sa fie prejudiciata aplicarea dispozitiilor art. 9, producatorii sunt obligati sa asigure colectarea acestor deseuri.
(12) Producatorii sunt obligati sa urmareasca ca toate DEEE colectate conform prevederilor alin. (3), (6) si (11) sa fie transportate la instalatiile de tratare autorizate conform art. 6, cu exceptia cazului in care aparatele sunt refolosite in intregime. Producatorii urmaresc ca refolosirea preconizata sa nu conduca la incalcarea prevederilor prezentei hotarari, in special ale art. 6 si 7. Colectarea si transportul DEEE colectate selectiv se efectueaza astfel incat sa optimizeze refolosirea si reciclarea componentelor sau aparatelor intregi care pot fi refolosite sau reciclate.
(13) Pana la 31 decembrie 2008 rata medie anuala de colectare selectiva de DEEE pe cap de locuitor provenite de la gospodariile particulare este de 4,00 kg, cu urmatoarele obiective intermediare:
a) pana la 31 decembrie 2006, a cel putin 2 kg/locuitor;
b) pana la 31 decembrie 2007, a cel putin 3 kg/locuitor.

ART. 6
Tratarea


(1) Pentru a asigura respectarea art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 78/2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 426/2001, tratarea DEEE cuprinde cel putin indepartarea tuturor lichidelor, precum si o tratare selectiva in conformitate cu anexa nr. 2.
(2) In scopul asigurarii protectiei mediului se pot adopta standarde minimale de calitate pentru tratarea DEEE colectate. In acest caz Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor informeaza Comisia Europeana in vederea publicarii lor.
(3) Operatorii economici efectueaza operatiuni de tratare a DEEE numai daca detin autorizatie de mediu potrivit art. 9^1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 78/2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 426/2001.
(4) Operatorii economici autorizati pentru operatiuni de tratare a deseurilor au obligatia sa respecte cerintele tehnice prevazute in anexa nr. 3, referitoare la depozitarea si tratarea DEEE colectate.
(5) Operatiunea de tratare poate fi realizata, de asemenea, in afara Romaniei sau in afara Comunitatii Europene, in masura in care transportul DEEE respecta prevederile Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 259/93 din 1 februarie 1993 privind supravegherea si controlul transporturilor de deseuri in interiorul, la intrarea si la iesirea din Comunitatea Europeana. DEEE exportate din Comunitatea Europeana in conformitate cu Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 259/93, cu Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.420/1999 din 29 aprilie 1999 de stabilire a normelor si procedurilor comune aplicabile transporturilor de anumite tipuri de deseuri catre anumite tari nemembre ale OCDE si cu Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.547/1999 din 12 iulie 1999 de stabilire a procedurilor de control care trebuie aplicate, conform Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 259/93, transporturilor de anumite tipuri de deseuri catre anumite tari care nu intra sub incidenta Deciziei OCDE C(92) 39 final nu se iau in calcul pentru indeplinirea obligatiilor si obiectivelor prevazute la art. 7 alin. (1) si (2) din prezenta hotarare decat daca exportatorul poate dovedi ca operatiunea de recuperare, refolosire si/sau reciclare s-a desfasurat in conditii echivalente cu cerintele prevazute in prezenta hotarare.
(6) Se recomanda operatorilor economici care efectueaza operatiuni de tratare DEEE sa aiba in vedere prevederile Ordinului ministrului agriculturii, padurilor, apelor si mediului nr. 50/2004 privind Stabilirea procedurii de organizare si coordonare a schemelor de management de mediu si audit (EMAS) in vederea participarii voluntare a organizatiilor la aceste scheme.

ART. 7
Valorificare


(1) Producatorii, tertii care actioneaza in numele lor sau organizatiile colective iau cele mai potrivite masuri pentru indeplinirea urmatoarelor obiective de valorificare, reutilizare si reciclare a DEEE colectate selectiv potrivit dispozitiilor art. 5:
a) pentru DEEE incluse in categoriile 1 si 10 din anexa nr. 1A:
(i) la 31 decembrie 2006 rata de valorificare trebuie sa creasca pana la minimum de 40% din greutatea medie pe aparat;
(ii) la 31 decembrie 2007 rata de valorificare trebuie sa creasca pana la minimum de 60% din greutatea medie pe aparat;
(iii) la 31 decembrie 2008 rata de valorificare trebuie sa creasca pana la minimum de 80% din greutatea medie pe aparat;
(iv) la 31 decembrie 2006 rata de refolosire si de reciclare a componentelor, materialelor si substantelor trebuie sa creasca pana la minimum de 37,5% din greutatea medie pe aparat;
(v) la 31 decembrie 2007 rata de refolosire si de reciclare a componentelor, materialelor si substantelor trebuie sa creasca pana la minimum de 56% din greutatea medie pe aparat;
(vi) la 31 decembrie 2008 rata de refolosire si de reciclare a componentelor, materialelor si substantelor trebuie sa creasca pana la minimum de 75% din greutatea medie pe aparat;
b) pentru DEEE incluse in categoriile 3 si 4 din anexa nr. 1A:
(i) la 31 decembrie 2006 rata de valorificare trebuie sa creasca pana la minimum de 37,5% din greutatea medie pe aparat;
(ii) la 31 decembrie 2007 rata de valorificare trebuie sa creasca pana la minimum de 56% din greutatea medie pe aparat;
(iii) la 31 decembrie 2008 rata de valorificare trebuie sa creasca pana la minimum de 75% din greutatea medie pe aparat;
(iv) la 31 decembrie 2006 rata de refolosire si de reciclare a componentelor, materialelor si substantelor trebuie sa creasca pana la minimum de 32,5% din greutatea medie pe aparat;
(v) la 31 decembrie 2007 rata de refolosire si de reciclare a componentelor, materialelor si substantelor trebuie sa creasca pana la minimum de 48,75% din greutatea medie pe aparat;
(vi) la 31 decembrie 2008 rata de refolosire si de reciclare a componentelor, materialelor si substantelor trebuie sa creasca pana la minimum de 65% din greutatea medie pe aparat;
c) pentru DEEE incluse in categoriile 2, 5, 6, 7 si 9 din anexa nr. 1A:
(i) la 31 decembrie 2006 rata de valorificare trebuie sa creasca pana la minimum de 35% din greutatea medie pe aparat;
(ii) la 31 decembrie 2007 rata de valorificare trebuie sa creasca pana la minimum de 52,5% din greutatea medie pe aparat;
(iii) la 31 decembrie 2008 rata de valorificare trebuie sa creasca pana la minimum de 70% din greutatea medie pe aparat;
(iv) la 31 decembrie 2006 rata de refolosire si de reciclare a componentelor, materialelor si substantelor trebuie sa creasca pana la minimum de 25% din greutatea medie pe aparat;
(v) la 31 decembrie 2007 rata de refolosire si de reciclare a componentelor, materialelor si substantelor trebuie sa creasca pana la minimum de 37,5% din greutatea medie pe aparat;
(vi) la 31 decembrie 2008 rata de refolosire si de reciclare a componentelor, materialelor si substantelor trebuie sa creasca pana la minimum de 50% din greutatea medie pe aparat;
d) pentru lampile cu descarcare in gaz rata de refolosire si de reciclare a componentelor, materialelor si substantelor trebuie sa creasca dupa cum urmeaza:
(i) minimum de 40% din greutatea lampilor, pana la 31 decembrie 2006;
(ii) minimum de 60% din greutatea lampilor, pana la 31 decembrie 2007;
(iii) minimum de 80% din greutatea lampilor, pana la 31 decembrie 2008.
(2) Valorificarea DEEE se face acordandu-se prioritate refolosirii echipamentelor intregi.
(3) In scopul urmaririi realizarii obiectivelor prevazute la alin. (1) producatorii sau organizatiile colective au obligatia sa tina, intr-un registru constituit special in acest scop, o evidenta a cantitatii de DEEE, de componente, materiale si substante ale acestora la intrarea si iesirea din instalatia de tratare si/sau la intrarea in instalatia de valorificare ori de reciclare. Modul de evidenta a gestionarii si de raportare a informatiilor este stabilit prin ordin comun al ministrului mediului si gospodaririi apelor si ministrului economiei si comertului, in termen de 90 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei hotarari.
(4) Producatorii sau tertii care actioneaza in numele lor sunt obligati sa organizeze colectarea, valorificarea si reciclarea DEEE, pentru a indeplini obligatiile prevazute la art. 5 alin. (13) si la art. 7 alin. (1), in una dintre urmatoarele modalitati:
a) individual, utilizand propriile resurse;
b) transferarea acestor responsabilitati, pe baza de contract, catre operatorul economic legal constituit, denumit in continuare organizatie colectiva, autorizata in acest scop de Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor.
(5) Procedura si criteriile de autorizare a organizatiei colective se stabilesc prin ordin comun al ministrului economiei si comertului si ministrului mediului si gospodaririi apelor, in termen de 90 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a prezentei hotarari.
(6) Ministerul Economiei si Comertului si Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor propun teme de cercetare pentru dezvoltarea de noi tehnologii de valorificare, tratare si reciclare a DEEE in cadrul programelor sectoriale de cercetare.

ART. 8
Finantarea gestionarii DEEE provenite de la gospodariile particulare


(1) Producatorii au obligatia sa finanteze sistemele de colectare, tratare, valorificare si eliminare nepoluanta a deseurilor istorice provenite de la gospodariile particulare si depozitate la punctele de colectare instituite potrivit dispozitiilor art. 5 alin. (3) si (6).
(2) Pentru echipamentele introduse pe piata dupa 31 decembrie 2006 producatorii sunt responsabili cu finantarea operatiunilor prevazute la alin. (1) privind deseurile provenite din propriile produse. Producatorul poate opta sa isi indeplineasca aceasta obligatie fie individual, fie participand la un sistem colectiv.
(3) La introducerea pe piata a unui aparat producatorii depun o garantie care sa demonstreze ca gestionarea tuturor DEEE este finantata si ca produsele sunt marcate corespunzator potrivit dispozitiilor art. 11 alin. (2). Aceasta garantie asigura autoritatile implicate ca operatiunile prevazute la alin. (1) privind produsul respectiv sunt finantate. Garantia poate fi sub forma unei participari a producatorului la sisteme adecvate de finantare a gestionarii DEEE, a unei asigurari de reciclare sau a unui cont bancar blocat.
(4) Costurile de colectare, tratare si eliminare nepoluanta nu se evidentiaza separat la momentul vanzarii de noi produse.
(5) Finantarea costurilor de gestionare a deseurilor istorice este asigurata prin unul sau mai multe sisteme la care toti producatorii existenti pe piata in momentul generarii costurilor contribuie in mod proportional, de exemplu in functie de cota lor de piata pe tip de echipament.
(6) Pana la data de 13 februarie 2011, la vanzarea de noi produse producatorii pot informa cumparatorii in legatura cu costurile de colectare, tratare si eliminare nepoluanta a DEEE provenite din produsele prevazute in anexa nr. 1A, cu exceptia produselor din categoria 1 a aceleiasi anexe, pentru care data este 13 februarie 2013. Aceste costuri nu depasesc costurile reale generate de operatiunile de colectare, tratare si eliminare nepoluanta.
(7) Producatorii care furnizeaza EEE prin mijloace de comunicare la distanta sunt obligati sa respecte cerintele prezentului articol pentru echipamentul furnizat in statul membru al Uniunii Europene in care domiciliaza cumparatorul echipamentului respectiv.

ART. 9
Finantarea gestionarii DEEE provenite de la alti utilizatori decat gospodariile particulare


(1) Incepand cu data de 1 ianuarie 2007 costurile legate de colectarea, tratarea, valorificarea si eliminarea nepoluanta a DEEE provenite de la utilizatori, altii decat gospodariile particulare, si generate de produsele introduse pe piata se suporta de catre producatori.
(2) Pentru deseurile istorice finantarea costurilor de gestionare trebuie sa fie asigurata de catre producatori, dupa cum urmeaza:
a) in cazul deseurilor istorice inlocuite cu noi echipamente echivalente sau cu noi echipamente care indeplinesc aceeasi functie, finantarea costurilor de gestionare trebuie sa fie asigurata de producatorii acestor produse la introducerea lor pe piata. Utilizatorii, altii decat gospodariile particulare, pot sa participe, partial sau in totalitate, la finantarea costurilor de gestionare a acestei categorii de deseuri;
b) in cazul altor deseuri istorice decat cele prevazute la lit. a), finantarea costurilor de gestionare trebuie sa fie asigurata de utilizatori, altii decat gospodariile particulare.
(3) Fara sa se incalce prevederile prezentei hotarari, producatorii si utilizatorii, altii decat gospodariile particulare, pot incheia acorduri care stabilesc alte metode de finantare.

ART. 10
Informatii pentru utilizatori


(1) Producatorii sunt obligati sa furnizeze utilizatorilor de EEE din gospodariile particulare toate informatiile necesare in legatura cu:
a) obligatia de a nu elimina DEEE ca deseuri municipale nesortate si de a colecta selectiv aceste DEEE;
b) sistemele de predare si colectare puse la dispozitia lor;
c) rolul utilizatorilor in refolosirea, reciclarea si celelalte forme de valorificare a DEEE;
d) efectele potentiale asupra mediului si sanatatii umane ca urmare a prezentei substantelor periculoase in echipamentele electrice si electronice;
e) semnificatia simbolului prevazut in anexa nr. 4.
(2) Ministerul Economiei si Comertului, Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor si autoritatile administratiei publice locale promoveaza campanii de informare si educare a consumatorilor pentru a-i incuraja sa faciliteze procesul de refolosire, tratare si valorificare a DEEE.
(3) In scopul reducerii la minimum a eliminarii DEEE ca deseuri municipale nesortate si pentru a facilita colectarea lor selectiva, producatorii trebuie sa aplice pe echipamentele electrice si electronice fabricate dupa data de 31 decembrie 2006 simbolul prevazut in anexa nr. 4.
(4) In cazul in care datorita dimensiunii echipamentului sau a modului de functionare a acestuia aplicarea simbolului pe echipament nu este posibila, simbolul respectiv trebuie aplicat pe ambalaj, pe instructiunile de utilizare si pe certificatul de garantie al echipamentului electric si electronic in cauza.
(5) Producatorii si/sau distribuitorii au obligatia de a furniza toate informatiile prevazute la alin. (1) si (3), in instructiunile de utilizare sau la punctul de vanzare.

ART. 11
Informatii pentru instalatiile de tratare


(1) Pentru a facilita refolosirea si tratarea adecvata si in conditii de protectie a mediului a DEEE, precum si intretinerea, imbunatatirea, repararea si reciclarea acestora, producatorii sunt obligati sa furnizeze, pentru fiecare tip nou de EEE introdus pe piata, in termen de un an de la introducerea pe piata a echipamentului, informatii referitoare la refolosire si tratare.
(2) Informatiile prevazute la alin. (1) trebuie sa cuprinda date referitoare la componentele si materialele ce intra in componenta EEE, precum si localizarea substantelor si preparatelor periculoase continute in aceste echipamente.
(3) Producatorii de EEE au obligatia de a pune aceste informatii la dispozitia centrelor de refolosire, instalatiilor de tratare si de reciclare, sub forma unor manuale, pe suport de hartie sau electronic pe CD-ROM sau prin Internet.
(4) Producatorii care introduc pe piata EEE dupa 31 decembrie 2006 trebuie sa poata fi identificati in mod clar prin etichetele aplicate pe echipamente. Un marcaj specific va trebui sa arate faptul ca echipamentele au fost introduse pe piata dupa aceasta data.
(5) Prevederile referitoare la marcajul specific prevazute la alin. (4) vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului mediului si gospodaririi apelor si ministrului economiei si comertului, pana la 30 iulie 2006.

ART. 12
Informatii si intocmirea de rapoarte


(1) Pana la data de 31 decembrie 2005 Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor intocmeste un registru al producatorilor si importatorilor in care sunt centralizate anual informatii, inclusiv estimari, cu privire la:
a) cantitatile si categoriile de EEE introduse pe piata;
b) cantitatile si categoriile de EEE care au fost colectate prin toate mijloacele si refolosite, reciclate si recuperate;
c) greutatea sau numarul deseurilor colectate exportate.
(2) Producatorii au obligatia de a se inscrie pana la data de 31 aprilie 2006 in registrul mentionat la alin. (1), primind un numar de inregistrare ce va fi comunicat de acestia tuturor retelelor comerciale prin care sunt vandute EEE.
(3) Pot introduce pe piata EEE numai producatorii inregistrati in registrul prevazut la alin. (1).
(4) Producatorii de EEE au obligatia sa furnizeze informatii despre cantitatile si categoriile de EEE introduse pe piata, conform cerintelor prevazute la alin. (1).
(5) Producatorii care furnizeaza EEE prin mijloace de comunicare la distanta transmit Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor informatii in conformitate cu cerintele prevazute la alin. (4) si la art. 8 alin. (7).
(6) Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor transmite informatiile Comisiei Europene o data la 2 ani, in termen de 18 luni de la sfarsitul perioadei acoperite. Prima raportare acopera perioada 2007 - 2008. Sunt avute in vedere in special operatiunile de tratare prevazute la art. 6 alin. (5).
(7) Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor transmite Comisiei Europene, o data la 3 ani, un raport privind aplicarea prevederilor prezentei hotarari. Acest raport se redacteaza pe baza unui chestionar sau a unei schite primite de la Comisia Europeana. Raportul este pus la dispozitie Comisiei Europene in termen de 9 luni de la sfarsitul perioadei de 3 ani la care acesta se refera.
(8) Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor va intocmi primul raport trienal pentru perioada 2007 - 2009.

ART. 13
Inspectia si controlul. Sanctiuni


(1) Constituie contraventii si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:
a) nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (2), cu amenda de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei pentru persoanele fizice si cu amenda de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei pentru persoanele juridice;
b) nerespectarea prevederilor art. 11 alin. (1) si (2), cu amenda de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei;
c) nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (5) si (6), art. 7 alin. (3), art. 8 alin. (7), art. 10 alin. (3), (4) si (5) si ale art. 11 alin. (3) si (4), cu amenda de la 50.000.000 lei la 75.000.000 lei;
d) nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (2) lit. b), cu amenda de la 100.000.000 lei la 200.000.000 lei;
e) nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (3), art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (2) lit. a) si ale art. 12 alin. (2) si (4), cu amenda de la 100.000.000 lei la 200.000.000 lei si cu suspendarea temporara a activitatii operatorului economic pana la conformarea cu prevederile prezentei hotarari.
(2) Constatarea contraventiilor prevazute la alin. (1) si aplicarea sanctiunilor se fac de catre personalul imputernicit al:
a) Garzii Nationale de Mediu, pentru nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (2), (3), (5) si (6), art. 7 alin. (3), art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (2), art. 11 alin. (1), (2) si (3) si ale art. 12 alin. (2) si (4);
b) Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, pentru nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (3), (4) si (5) si ale art. 11 alin. (4).
(3) Dispozitiile referitoare la contraventii, prevazute la alin. (1) si (2), se completeaza cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

ART. 14
Dispozitii finale


Anexele nr. 1A, 1B, 2, 3 si 4 fac parte integranta din prezenta hotarare.
ART. 15
Transpunere
(1) Prezenta hotarare transpune Directiva nr. 2002/96/EC privind deseurile de echipamente electrice si electronice, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L037 din 13 februarie 2003 si Directiva nr. 2003/108/EC de modificare a Directivei nr. 2002/96/EC privind deseurile de echipamente electrice si electronice, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L345 din 31 decembrie 2003.
(2) Prezenta hotarare intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

PRIM-MINISTRU
CALIN POPESCU-TARICEANU

Contrasemneaza:
p. Ministrul economiei si comertului,
Attila Demeter,
secretar de stat

Ministrul mediului si gospodaririi apelor,
Sulfina Barbu

Ministrul administratiei si internelor,
Vasile Blaga

p. Ministrul integrarii europene,
Adrian Ciocanea,
secretar de stat

Presedintele Autoritatii Nationale
pentru Protectia Consumatorilor,
Catalin Florin Teodorescu


ANEXA 1A


CATEGORII
de echipamente electrice si electronice reglementate de prezenta hotarare



1. Aparate de uz casnic de mari dimensiuni


2. Aparate de uz casnic de mici dimensiuni


3. Echipamente informatice si de telecomunicatii


4. Echipamente de larg consum


5. Echipamente de iluminat


6. Unelte electrice si electronice (cu exceptia uneltelor industriale fixe de mari dimensiuni)


7. Jucarii, echipamente sportive si de agrement


8. Dispozitive medicale (cu exceptia tuturor produselor implantate si infectate)


9. Instrumente de supraveghere si control


10. Distribuitoare automate



ANEXA 1B

LISTA
cuprinzand produsele care trebuie luate in considerare in sensul prezentei hotarari si care sunt cuprinse in categoriile enumerate in anexa nr. 1A



1. Aparate de uz casnic de mari dimensiuni


a) Aparate frigorifice mari


b) Frigidere


c) Congelatoare


d) Alte aparate mari utilizate pentru refrigerarea, conservarea si pastrarea produselor alimentare


e) Masini de spalat rufe


f) Uscatoare de haine


g) Masini de spalat vase


h) Masini de gatit


i) Sobe electrice


j) Plite electrice


k) Cuptoare cu microunde


l) Alte aparate de uz casnic de mari dimensiuni utilizate pentru gatit si prelucrarea alimentelor


m) Aparate electrice de incalzit


n) Radiatoare electrice


o) Alte aparate de uz casnic de mari dimensiuni utilizate pentru incalzirea camerelor, a paturilor si a scaunelor si fotoliilor


p) Ventilatoare electrice


q) Aparate de aer conditionat


r) Alte echipamente de ventilare, de ventilare pentru evacuare si de climatizare.



2. Aparate de uz casnic de mici dimensiuni


a) Aspiratoare


b) Aparate de curatat covoare


c) Alte aparate de curatat


d) Aparate de cusut, tricotat, tesut si alte prelucrari ale textilelor


e) Fiare de calcat si alte aparate de calcat, calandrat si alte forme de intretinere a imbracamintei


f) Aparate de prajit paine


g) Friteuze


h) Masini de macinat cafea, filtre de cafea si echipamente de deschis sau sigilat recipiente ori ambalaje


i) Cutite electrice


j) Aparate de tuns parul, uscatoare de par, periute de dinti, aparate de ras, aparate pentru masaj si alte aparate de ingrijire corporala


k) Ceasuri desteptatoare, ceasuri de mana si alte echipamente de masurat, indicat sau inregistrat timpul


l) Cantare



3. Echipamente informatice si de telecomunicatii



Prelucrare centralizata a datelor:


a) Unitati centrale


b) Minicalculatoare


c) Imprimante



Informatica personala:


a) Calculatoare personale (inclusiv unitate centrala, mouse, monitor si tastatura)


b) Calculatoare portabile (inclusiv unitate centrala, mouse, monitor si tastatura)


c) Calculatoare mici portabile (calculatoare foarte mici, portabile cu ecran sensibil - notebook)


d) Calculatoare electronice


e) Imprimante


f) Fotocopiatoare


g) Masini de scris electrice si electronice


h) Calculatoare de buzunar si de birou


i) Alte produse si echipamente de colectat, stocat, prelucrat, prezentat sau comunicat informatii prin mijloace electronice



Terminale si sisteme pentru utilizatori:


a) Faxuri


b) Telexuri


c) Telefoane


d) Telefoane publice


e) Telefoane fara fir


f) Telefoane celulare


g) Roboti telefonici


h) Alte produse sau echipamente de transmis sunete, imagini ori alte informatii prin telecomunicatie



4. Echipamente de larg consum


a) Aparate de radio


b) Televizoare


c) Camere video


d) Aparate video


e) Aparate de inalta fidelitate


f) Amplificatoare audio


g) Instrumente muzicale


h) Alte produse sau echipamente de inregistrat sau reprodus sunete ori imagini, inclusiv semnale sau alte tehnologii de propagare a sunetului ori imaginii, altfel decat prin telecomunicatii



5. Echipamente de iluminat


a) Aparate de iluminat pentru lampi fluorescente, cu exceptia aparatelor casnice de iluminat


b) Lampi fluorescente drepte


c) Lampi fluorescente compacte


d) Lampi cu descarcare in gaze de inalta intensitate, inclusiv lampi cu vapori de sodiu la inalta presiune si lampi cu halogenuri metalice


e) Lampi cu vapori de sodiu la joasa presiune


f) Alte materiale de iluminat sau echipamente de difuzat ori controlat lumina, cu exceptia becurilor cu filament



6. Unelte electrice si electronice (cu exceptia uneltelor industriale fixe de mari dimensiuni)


a) Masini de gaurit


b) Ferastraie


c) Masini de cusut


d) Echipamente de strunjit, de frezat, de slefuit, de polizat, de taiat cu ferastraul, de taiat, de forfecat, de perforat, de gaurit, de stantat, de faltuit, de indoit sau destinate altor operatiuni de prelucrare a lemnului, metalului sau altor materiale


e) Dispozitive pentru nituit, pentru fixat cu cuie sau pentru insurubat sau de extragere a niturilor, cuielor, suruburilor sau pentru alte utilizari similare


f) Dispozitive pentru sudura, pentru lipit sau pentru utilizari similare


g) Echipamente de pulverizat, de imprastiat, de dispersat sau alte operatiuni de tratare a substantelor lichide sau gazoase prin alte mijloace


h) Unelte de tuns iarba sau pentru alte activitati de gradinarit



7. Jucarii, echipamente sportive si de agrement


a) Trenuri electrice sau masini de cursa in miniatura


b) Console portabile de jocuri video


c) Jocuri video


d) Calculatoare pentru ciclism, scufundare, cros, canotaj etc.


e) Echipamente sportive cu componente electrice sau electronice


f) Automate cu monede



8. Dispozitive medicale (cu exceptia tuturor produselor implantate sau infectate)


a) Echipamente de radioterapie


b) Echipamente de cardiologie


c) Dializoare


d) Ventilatoare pulmonare


e) Echipamente de medicina nucleara


f) Echipamente de laborator pentru diagnosticare in-vitro


g) Analizoare


h) Aparate frigorifice


i) Teste de fecundare


j) Alte aparate de detectare, prevenire, supraveghere, tratare, alinare a bolilor, ranilor sau incapacitatilor



9. Instrumente de supraveghere si control


a) Detectoare de fum


b) Regulatoare de caldura


c) Termostate


d) Aparate de masurat, cantarit sau reglat de uz casnic ori utilizate ca echipamente de laborator


e) Alte instrumente de supraveghere si control utilizate in instalatii industriale (de exemplu in panourile de control)



10. Distribuitoare automate


a) Distribuitoare automate de bauturi calde


b) Distribuitoare automate de sticle sau doze calde ori reci


c) Distribuitoare automate de produse solide


d) Distribuitoare automate de bani


e) Toate aparatele care furnizeaza automat o gama larga de produse.



ANEXA 2

TRATAREA SELECTIVA
a materialelor si componentelor deseurilor de echipamente electrice si electronice in conformitate cu art. 6 alin. (1) din hotarare



1. Se impune indepartarea cel putin a urmatoarelor substante, preparate si componente din orice deseu de echipamente electrice si electronice care face obiectul unei colectari selective:
a) condensatoarele care contin policlorobifenil (PCB), in conformitate cu Hotararea Guvernului nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea si controlul bifenililor policlorurati si ai altor compusi similari (PCB/PCT);
b) componentele care contin mercur, precum intrerupatoarele sau lampile cu retroiluminare;
c) bateriile;
d) placile de circuit imprimat ale telefoanelor mobile, in general, si alte dispozitive, daca suprafata placii de circuit imprimat este mai mare de 10 cm^2;
e) cartusele de toner, lichid sau sub forma de pasta, precum si tonerele de culoare;
f) materialele plastice care contin materiale bromurate nepropagatoare de flacara;
g) deseurile de azbest si componentele care contin azbest;
h) tuburile catodice;
i) clorofluorocarburile (CFC), hidroclorofluorocarburile (HCFC) sau hidrofluorocarburile (HFC), hidrocarburile (HC);
j) lampile cu descarcare in gaze;
k) ecranele cu cristale lichide (impreuna cu carcasa lor, daca este cazul) cu o suprafata mai mare de 100 cm^2 si toate ecranele retroiluminate cu lampi de gaz cu descarcare;
l) cablurile electrice externe;
m) componentele care contin fibre ceramice refractare precum cele descrise in Hotararea Guvernului nr. 490/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si preparatelor chimice periculoase;
n) componentele care contin substante radioactive, cu exceptia componentelor care nu depasesc in cantitate valorile de scutire stabilite prin Ordinul presedintelui Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale de securitate radiologica, cu completarile ulterioare, si Ordinul ministrului sanatatii si familiei nr. 944/2001 pentru aprobarea Normelor privind supravegherea medicala a persoanelor expuse profesional la radiatii ionizante, cu completarile ulterioare;
o) condensatorii electrolitici care contin substante periculoase (inaltime > 25 mm, diametru > 25 mm sau volum similar in mod proportional).
Aceste substante, preparate si componente sunt eliminate sau valorificate in conformitate cu art. 5 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deseurilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 426/2001.

2. Urmatoarele componente ale DEEE care fac obiectul unei colectari selective trebuie sa fie tratate in felul urmator:


a) tuburile catodice: se indeparteaza invelisul fluorescent;
b) echipamentele ce contin gaze care epuizeaza stratul de ozon sau care prezinta un potential de incalzire globala a climei (PIGC) mai mare de 15, precum cele din spume sau din circuitele de refrigerare: gazele se extrag si se trateaza in mod corespunzator. Gazele care epuizeaza stratul de ozon se trateaza potrivit dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 89/1999 privind regimul comercial si introducerea unor restrictii la utilizarea hidrocarburilor halogenate ce distrug stratul de ozon, aprobata cu modificari prin Legea nr. 159/2000;
c) lampile de gaz cu descarcare: se indeparteaza mercurul.

3. Ţinand cont de considerentele ecologice si de oportunitatea refolosirii si reciclarii, prevederile pct. 1 si 2 se aplica astfel incat sa nu impiedice refolosirea si reciclarea nepoluanta a componentelor sau a aparatelor intregi.




ANEXA3


CERINŢE TEHNICE
in conformitate cu art. 6 alin. (4) din hotarare



1. Pentru locuri de depozitare, inclusiv depozitare temporara, a DEEE inainte de tratarea lor (fara sa aduca atingere prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deseurilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 426/2001):
a) suprafete impermeabile pentru zonele adecvate, prevazute cu instalatii de colectare a pierderilor prin scurgere si, daca este cazul, cu decantoare si epuratoare-degresatoare;
b) prelate rezistente la intemperii pentru zonele adecvate.
2. Pentru locuri de tratare a DEEE:
a) cantare de masurare a greutatii deseurilor tratate;
b) suprafete impermeabile si prelate rezistente la intemperii pentru zonele adecvate, prevazute cu instalatii de colectare a pierderilor prin scurgere si, daca este cazul, cu decantoare si epuratoare-degresatoare;
c) spatii de depozitare adecvata pentru piesele detasate demontate;
d) containere adecvate pentru depozitarea bateriilor, a condensatorilor cu continut de PCB/PCT si a altor deseuri periculoase precum deseurile radioactive;
e) echipamente de tratare a apei, in conformitate cu reglementarile in materie de sanatate si mediu.


ANEXA 4



SIMBOL
pentru marcarea echipamentelor electrice si electronice



Simbolul care indica faptul ca echipamentele electrice si electronice fac obiectul unei colectari separate reprezinta o pubela cu roti barata cu doua linii in forma de X, ca in imaginea de mai jos. Simbolul trebuie sa fie tiparit vizibil, lizibil si durabil.

Figura 1, reprezentand simbolul pentru marcarea echipamentelor electrice si electronice, se gaseste in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 491 din 10 iunie 2005, la pagina 13.

---------------

Noutati

Fabrica GREENLAMP detine Standardul WEELABEX

Greenlamp deține începând din luna Noiembrie certificarea WEEELABEX, singurul certifica...

Am lansat aplicatia pentru mobil SIGUREC

Proiectul SIGUREC vine cu o noutate pentru cei care au un comportament prietenos cu mediul...

SIGUREC, staţiile inteligente de colectare selectivă a deșeurilor, lansate în premieră în București

Green Group în colaborare cu Carrefour România au inaugurat în premieră la Bucureşti ...

Colectarea inteligentă și susținerea cauzelor sociale au un numitor comun: sistemul SIGUREC

Stațiile inteligente de colectare selectivă SIGUREC oferă utilizatorilor posibilitatea ...

Green Group va invită la ROMENVIROTEC!

A 21-a ediție a ROMENVIROTEC, expoziția internațională pentru tehnologii și echipamen...

Newsletter

certificate

Reciclare GreenGlass Reciclare GreenWEEEReciclare GreenLampReciclare GreenFiberReciclare GreenTech